Furnizări de date cu caracter personal din R.N.E.P.

<![endif]-->

Taxa pentru furnizarea datelor este diferenţiată în funcţie de volumul acestora, astfel:         -conform dispoziţiilor art. 11 alin.(1) si (2) din OUG nr. 97/2005, republicată, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, pentru soluţionarea unor cereri punctuale/volum redus, taxa pentru furnizarea datelor cu caracter personal este, în prezent

de 1 leu RON/persoană şi se achită la casieria sau în contul instituţiei

       - pentru cererile la care se solicita un volum mare de date cu caracter personal, ce presupune exploatarea sistemelor informatice, taxa pentru furnizare date este de 120 lei (RON) /oră exploatare sistem informatic central;

            Potrivit prevederilor art.11 alin. (3) din OUG nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, se exceptează de la plata taxelor prevăzute de lege verificările din RNEP, sau, după caz, furnizarea unor date cu caracter personal, solicitate în scopul exercitării atribuţiilor legale, de către:

-   instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale şi justiţiei;

-   instituţiile publice cu atribuţii în domeniul realizării creanţelor bugetare prin modalităţile de executare silită prevăzute de lege;

-   casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;

- Ministerul Sănătăţii Publice, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- Ministerul Finanţelor Publice şi structurile subordonate acestuia, în scopul urmăririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;

- instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al asistenţei şi ocrotirii sociale a bătrânilor;

- alte persoane juridice, în condiţiile prevăzute de lege.